Meniul și logoul pentru «FFP Delivery»

Cei de la FFP Delivery fac mâncare cinstită: burgeri, grătare, meniuri și platouri. Sunt pe Calea Plevnei, în București, iar provocarea noastră a fost să facem imaginea lor să arate la fel de bine pe cât e mâncarea de gustoasă.

Noul meniu utilizează un contrast puternic de negru și galben pentru o lizibilitate maximă. Structura aerisită ajută clientul să navigheze instantaneu printre burgeri și grătare, transformând alegerea într-o experiență fără efort.

Odată cu meniul, am împrospățit și logoul, am păstrat galbenul lor care sare în ochi, dar am curățat simbolul. Acum e un sigiliu simplu și curat, care comunică doar elementele esențiale despre brand.

Am rotunjit și colțurile literelor FFP. Pare o schimbare mică, dar face tot logoul să pară mult mai modern și mai prietenos.

Am ales să curățăm fațada de pe Plevnei și să renunțăm complet la acele console de afișaj vechi.

Consolele creau o imagine proastă, atât pentru brand, cât și pentru oraș. În locul lor, punem litere volumetrice simple și o soluție temporară de a îmbunătăți imaginea copertinei.

Locul se transformă chiar acum, astfel pare mult mai primitor pentru vecini și pentru cei care trec pe acolo.​

Data realizării:

5 februarie 2026

Client:

FFP Delivery

Design:

Andrei Leverin

«

Profi, atent la detalii, plus de asta a venit cu idei foarte bune in privinta graficii. La print nu am avut probleme, totul a fost in parametrii.
 
 

»

Mihai Andrei Bucurenciu

Împărtășește proiectul